Skip links

Cavitatia cu ultrasunete

O alternativă nechirurgicală de remodelare corporală a liposucției tradiționale, de eliminare a grăsimilor localizate.

Reprezintă o alternativă nechirurgicală de remodelare corporală a liposucției tradiționale, de eliminare a grăsimilor localizate. Procesul științific de cavitație este definit prin producerea unui vid in care se formează bule de vapori sau gaze. Acelați efect este realizat în țesutul adipos, cu ajutorul undelor de ultrasunete de joasă frecvență (30 – 70 KHz).

Stimularea continuă cu supra-presiune cavitaţională rupe membranele celulare, cauzează o implozie care face ca particulele de grăsime (trigliceride) să se distrugă și să se transforme din substanţa solidă, în substanţă lichidă (digliceride), putând fi absorbite mai uşor de către sistemele de eliminare naturală ale organismului, sistemul limfatic şi căile urinare.

Ultrasunetele pot avea mai multe efecte asupra organismului:

  • Efectul termic – Undele de ultrasunete produc miscări moleculare care sporesc energia cinetică a moleculelor, rezultând căldura. Atunci când temperatura o depășește pe cea normală, începe denaturarea proteinelor, rezultând pierderea funcțiilor celulare.
  • Producerea fenomenului de cavitație – Propagarea sunetului cu frecvențe în  jur de 40 KHz produce o depresiune ce are ca efect scăderea presiunii lichidului sub cea a gazului. Astfel se produc bule microscopice.
  • Prin efectul mecanic, microundele produc ruperea membranei adipocitelor.

Avantajele cavitației cu ultrasunete sunt:

Lipsa durerii.

Tratament sigur, non-invaziv.

Rezultate vizibile din prima săptămână de tratament.

Îndepărtează celulele de grăsime permanent.

Eficient pentru acumulările de grăsime superficiale și non-volumetrice

Tonifică țesutul conector.

Eficient în tratamentul anticelulitic.